CIRCUIT SPRE INIMA ROMANIEI

 

La mulți ani frumoși și buni, încărcați de emoții pozitive!

 

Rezumăm rezultatele circuitului nostru "Spre Inima României", având în vedere fotografii și recenzii ale dragului nostru turist! Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi și că au ales agenția noastră!
 

 "Acestea sunt impresiile mele" - scrie Liliana Rudișteanu:

 

A călătorii înseamnă a te descoperi pe tine. A călătorii spre inima României a însemnat să ne descoperim propria identitate, dimensiune autentică a ceea ce înseamnă conștiința valorilor noastre naționale. Circuitul s-a dovedit un real succes deoarece prin obiectivele turistice vizitate, ne-am atins obiectivul central -  de a rezona cu palpitațiile României, a ne asuma valoarea acesteia și a duce mai departe prin puterea cuvântului experiența trăită, și, poate, la a reflecta asupra rolului pe care îl avem în consolidarea unei moșteniri de neam.

Pentru mine călătoria a fost încântătoare, relaxantă, într-un cadru restrâns și foarte prietenos, cu un ghid jovial și bine pregătit, o asistență turistică ireproșabilă și surprize pozitive la tot pasul care m-au ținut conectată la realitatea imediată, dar și la cea virtuală în care am împărtășit imaginile surprinse.

Vă recomand cu multă căldură să trăiți experiența unei călătorii frumoase, chiar inițiatice, pentru că viața a demonstrat faptul că ori de câte ori am parcurge drumul spre inima României, de fiecare dată vom fi niște novici în ceea ce înseamnă înțelegerea tainelor patriei noastre.